Calea Smereniei

Noi vorbim despre ucenicizare si exista un anume sens in care fiecare latura a ucenicizarii este dificila si grea pentru noi. Este dificila deoarece noi suntem atat de impotrivitori fata de ea. Totul in dispozitia noastra umana naturala tinde spre o alta cale. Isus spune sa ne lepadam de noi insine. Ei bine, noi vrem sa ne inaltam pe noi insine. Isus ne cere sa ne purtam crucea; noi vrem sa facem orice altceva, dar nu aceasta. Noi vrem sa ne pastram viata si sa o inaltam. Iar Isus a spus sa-L urmam; ei bine, noi am prefera ca El sa vina dupa noi. In orice caz, noi vrem sa facem de capul nostru si nu ne pasa de El chiar atat de mult. Stiti, daca este adevarat ca pe aceasta cale a ucenicizarii fiecare aspect al ei este dificil, aceasta inseamna, desigur, realitatea absoluta a acestui fapt al smereniei. Smerenia este opusul mandriei. Iar cel dintai pacat de moarte este mandria, pe cand, opusul acesteia, evident se afla undeva mai sus pe culmea acelor virtuti pe care orice crestin ar trebui sa le dobandeasca. Si noi deci trebuie sa le dobandim. Caci, daca Il urmam pe Cristos, atunci trebuie sa traim ca si Cristos, iar smerenia este in mod sigur una din acele lucruri pe care trebuie sa le demonstram la fel cum si Isus a facut-o.

„Atata timp cat te pui pe tine insusi ca un mic dumnezeu caruia sa-i fii loial, vor exista cei care isi vor gasi placerea in a-ti insulta idolul. Atunci cum poti spera sa ai pace launtrica? Efortul aprins al inimii de a se proteja de ofense, de a-si apara onoarea sensibila de parerile rele ale prietenilor si dusmanilor niciodata nu iti va lasa mintea sa aiba liniste. Continua aceasta lupta de-a lungul anilor si povara va deveni insuportabila. Mai mult de atat, fiii oamenilor poarta aceasta povara continuu, provocandu-si toate vorbele impotriva lor, ploconindu-se de frica sub critici, suferind dispretul, nelinistea atunci cand sunt dati la o parte.”
Mi-as dori sa se poata spune ca aceasta caracteristica nu este adevarata in ce priveste crestinii, dar stiti la fel de bine ca si mine ca deseori e foarte adevarat, si inca foarte adevarat despre noi. Aceasta ne arata cat de putin am invatat in scoala lui Cristos.
„Atata timp cat te pui pe tine insusi ca un mic dumnezeu caruia sa-i fii loial, vor exista cei care isi vor gasi placerea in a-ti insulta idolul. Atunci cum poti spera sa ai pace launtrica? Efortul aprins al inimii de a se proteja de ofense, de a-si apara onoarea sensibila de parerile rele ale prietenilor si dusmanilor niciodata nu iti va lasa mintea sa aiba liniste. Continua aceasta lupta de-a lungul anilor si povara va deveni insuportabila. Mai mult de atat, fiii oamenilor poarta aceasta povara continuu, provocandu-si toate vorbele impotriva lor, ploconindu-se de frica sub critici, suferind dispretul, nelinistea atunci cand sunt dati la o parte.” Mi-as dori sa se poata spune ca aceasta caracteristica nu este adevarata in ce priveste crestinii, dar stiti la fel de bine ca si mine ca deseori e foarte adevarat, si inca foarte adevarat despre noi. Aceasta ne arata cat de putin am invatat in scoala lui Cristos.