Calea Smereniei

3 09 2008

Noi vorbim despre ucenicizare si exista un anume sens in care fiecare latura a ucenicizarii este dificila si grea pentru noi. Este dificila deoarece noi suntem atat de impotrivitori fata de ea. Totul in dispozitia noastra umana naturala tinde spre o alta cale. Isus spune sa ne lepadam de noi insine. Ei bine, noi vrem sa ne inaltam pe noi insine. Isus ne cere sa ne purtam crucea; noi vrem sa facem orice altceva, dar nu aceasta. Noi vrem sa ne pastram viata si sa o inaltam. Iar Isus a spus sa-L urmam; ei bine, noi am prefera ca El sa vina dupa noi. In orice caz, noi vrem sa facem de capul nostru si nu ne pasa de El chiar atat de mult. Stiti, daca este adevarat ca pe aceasta cale a ucenicizarii fiecare aspect al ei este dificil, aceasta inseamna, desigur, realitatea absoluta a acestui fapt al smereniei. Smerenia este opusul mandriei. Iar cel dintai pacat de moarte este mandria, pe cand, opusul acesteia, evident se afla undeva mai sus pe culmea acelor virtuti pe care orice crestin ar trebui sa le dobandeasca. Si noi deci trebuie sa le dobandim. Caci, daca Il urmam pe Cristos, atunci trebuie sa traim ca si Cristos, iar smerenia este in mod sigur una din acele lucruri pe care trebuie sa le demonstram la fel cum si Isus a facut-o.

„Atata timp cat te pui pe tine insusi ca un mic dumnezeu caruia sa-i fii loial, vor exista cei care isi vor gasi placerea in a-ti insulta idolul. Atunci cum poti spera sa ai pace launtrica? Efortul aprins al inimii de a se proteja de ofense, de a-si apara onoarea sensibila de parerile rele ale prietenilor si dusmanilor niciodata nu iti va lasa mintea sa aiba liniste. Continua aceasta lupta de-a lungul anilor si povara va deveni insuportabila. Mai mult de atat, fiii oamenilor poarta aceasta povara continuu, provocandu-si toate vorbele impotriva lor, ploconindu-se de frica sub critici, suferind dispretul, nelinistea atunci cand sunt dati la o parte.”
Mi-as dori sa se poata spune ca aceasta caracteristica nu este adevarata in ce priveste crestinii, dar stiti la fel de bine ca si mine ca deseori e foarte adevarat, si inca foarte adevarat despre noi. Aceasta ne arata cat de putin am invatat in scoala lui Cristos.
„Atata timp cat te pui pe tine insusi ca un mic dumnezeu caruia sa-i fii loial, vor exista cei care isi vor gasi placerea in a-ti insulta idolul. Atunci cum poti spera sa ai pace launtrica? Efortul aprins al inimii de a se proteja de ofense, de a-si apara onoarea sensibila de parerile rele ale prietenilor si dusmanilor niciodata nu iti va lasa mintea sa aiba liniste. Continua aceasta lupta de-a lungul anilor si povara va deveni insuportabila. Mai mult de atat, fiii oamenilor poarta aceasta povara continuu, provocandu-si toate vorbele impotriva lor, ploconindu-se de frica sub critici, suferind dispretul, nelinistea atunci cand sunt dati la o parte.” Mi-as dori sa se poata spune ca aceasta caracteristica nu este adevarata in ce priveste crestinii, dar stiti la fel de bine ca si mine ca deseori e foarte adevarat, si inca foarte adevarat despre noi. Aceasta ne arata cat de putin am invatat in scoala lui Cristos.





O scrisoare…

3 09 2008

Ma bucur ca ai dorit sa putem vorbi…eu ma numesc Marian am 27 de ai…si locuiesc in Sibiu…
Nu de mult prin luna Iulie 26.07.08 am avut o inturnire de tineret in orasul Codlea in apropiere de Brasov…

Aceasta initiativa a fost luata de 3 tineri din diferite biserici dintr-e care si eu…totul uneori se scimba din rau in bine sau din bine in rau…ce vreau sa iti spun esrte ca aceasta grupare de tineret se mai poate repeta doar…daca…este sustinuta de cineva…biserica…tineri…frati…altfel ea nu poate reusi sa faca fata…sti uneori imi vine sa pling…cind vad atita schimbare in tineri din ziua de azi…imi vine sa plec o-data acasa…sti…acolo sus…insa nu suntem pregatiti…si…de aceea…intirzie venirea Domnului.
 
Am crezut mult ca se poate schimba …ceva in generatia asta tinara…dar…cu…regret…am observat…comfortul in care se afla…nu mai vrem sa facem nimic…am ajuns…prea satui…de prea mult har…si pacat…ca este asa…si totusi este real…
Sti…cite-odata… nici eu…nu ma mai inteleg…dar ce sa mai vorbim de cei din jur…ma doare sufletul…si vad atita raceala…si totusi…e real…e ultimul ceas din noapte si nu e de mirare ca multi s-au racit…oare mai putem face ceva?…mai exista o salvare?…as vrea sa vad…acest lucru!…daca mai exista ceva…daca mai sunt inimi gata…daca mai sunt tineri care sa depaseasca luxul acestei lumii…sa stringa rindurile…sa indrageasca rugaciunea…si primul…primul… as…vrea…sa fiu…euuuuuuuuuuu.
Tocmai de aceea am creat un wap pe intelesul tuturor…acesta wap trateaza diferite teme pe un Forum si ai posibilitatea de a cunoaste tineri…persoane…din diferite colturi ale lumii…ce sti…poate intr-o zi…se va ivi soarele…si vom triumfa …steagul…de biruitor.
http://elsadai.wapnew.info
 
Cu caldura ………….
 
              Marian…




Razboiul invizibil

3 09 2008

Ce faci dacă zgomote ciudate sau o apăsare formidabilă te trezesc în timpul nopţii? Ce faci dacă, în timp ce se predică, un om violent iese pe culoar şi începe să împroaşte cuvinte inimaginabil de murdare la adresa predicatorului, a bisericii, a evangheliei şi a lui Dumnezeu Însuşi? Acestea sunt doar câteva din manifestările extreme ale unui război înveruşnat care se desfăşoară în spaţiul invizibil. Majoritatea dintre noi nu vom întâlni astfel de manifestări evidente, dar războiul spiritual subtil, însă nemilos, care ne afectează gândirea şi comportamentul, este chiar mai periculos.

Care trebuie să fie atitudinea noastră?
Biblia afirmă clar: dacă eşti creştin, te afli în război. Abordarea noastră adoptă de obicei una din două poziţii extreme: sublinierea exagerată a puterii lui Satan sau ignorarea existenţei duşmanului personal. Războiul invizibil oferă o abordare echilibrată, biblică, a acestui subiect.
Pornind de la învăţăturile lui Pavel din Efeseni, capitolul 6, Războiul invizibil prezintă lucrurile pe care trebuie să le ştim despre Satan, demoni şi războiul spiritual. Vom învăţa cum:

 
Să ne pregătim pentru lupta spirituală
Să cultivăm o credinţă invincibilă
Să fim liberi de influenţa demonică

„Nu ai timp pentru răspunsuri banale şi vagi la probleme urgente şi dificile”, spune Chip Ingram. Războiul invizibil ne va ajuta să ne înţelegem bine poziţia pe care o avem în Cristos, să îmbrăcăm armura spirituală a lui Dumnezeu şi să rezistăm atacurilor duşmanului.
Ce trebuie să ştie fiecare credincios despre satan, demoni şi războiul spiritual. Biblia afirmă clar: dacă eşti creştin, te afli în război. Abordarea obişnuită adoptă una din două poziţii extreme: sublinierea exagerată a puterii lui Satan sau ignorarea existenţei duşmanului personal. Războiul invizibil oferă o abordare echilibrată, biblică, a acestui subiect.





NEW : WAP-CHAT CRESTIN EL-SADAI

6 08 2008
NEW :

WAP-CHAT CRESTIN EL-SADAI

WWW.ELSADAI.WAPNEW.INFO





Tinarul crestin si fericirea

31 07 2008

Tânărul creştin şi fericirea

Sunt mai multe poveşti care îmi sâcâie minţile.
deşi, la drept vorbind, văd greu desprinzându-se din noi ceva… liber,
ceva trăit ca o poveste frumoasă în mijlocul zilei.
povestea noastră e una tot despre prinsorile tinereţii noastre.
eu aşezat pe spate. tu aşejat pe spate. şi muzică.
e prea odihnitor să visezi
e vremea câtorva dulcegării cu puternic iz de libertate.
numai povestea e capabilă de reale ascunzişuri liniştitoare, în faţa definiţiilor.

Tânărul creştin îndrăgostit de fata fluture
şi zile în care a putrezit el în clubul acela din caramizi ridicate-n beciurile pământului, în care intrase în seara aceea
când fata fluture se descompunea în ceva mai frumos şi mai liber decât moartea,
pe iarbă, la marginea oraşului, în câmpul înnegrit de miezul nopţii.
e prea odihnitor să visezi

Dumnezeu s-a dovedit mai bun decât viaţa.
nici muzica, nici trădarea sexuală, nici crima prietenului nostru cel mai bun,
nu ne înveninează destul, nu ne scoate din minţi, nu ne taie-n bucăţi, felii feliuţe,
cum ar face-o Dumnezeu printr-un singur ceas în care el
ne-ar ignora pe faţă dragostea.

„Vreau să văd faţa ta, Doamne”, zise tânărul creştin.
„sunt zile de când putrezesc aici…
vreau să plec, o sa ies afară de-aici, o să mă târăsc bolnav ca un câine legat
la o sarcină prea mare,
o vreau vie… la mormântul ei, câmpul…”

Oraşul se îngustase. oamenii dispăruseră ca noapte de noapte.

Intunericul e mai dens în afara oraşului
şi fata fluture roşie nu mai e acolo.
pe locul în care el îi dădese singura ei zi de viaţă,
rămăsese doar iarba strivită, uscată, haina ei umedă
şi sute, poate mii de gândaci albi,
viermuind lacomi pata aceea neagră de pământ.

Un urlet, încă o prăbuşire, teroarea unei prinsori, frig.
tânărul creştin şi fericirea coleopterelor.
„vreau să fiu liber, Dumnezeule!”
„vreau să fiu liber, Dumnezeule!”
„vreau să fiu liber, Dumnezeule!”





Ce spune Biblia despre curtare?

30 07 2008

Întrebare: Ce spune Biblia despre curtare?Deşi expresiile “curtare” sau “a face curte” nu se găsesc ca atare în Biblie, ea ne oferă anumite principii pe care creştinii trebuie să le respecte în perioada dinaintea căsătoriei.

Răspuns:

Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem cu privire la curtare este că trebuie să stăm departe de punctul de vedere lumesc cu privire la acest subiect pentru motivul foarte important că şi în acest caz, calea lui Dumnezeu este în contradicţie cu cea a lumii (2 Petru 2:20).

Lumea ne spune astăzi să facem curte cât putem, să întâlnim cât mai multe persoane este posibil înainte de a ne hotărî cu privire la căsătorie. Cu toate acestea, noi ar trebui să descoperim felul de persoană cu care intrăm în relaţii înainte de a dezvolta o astfel de relaţie.

Trebuie să ştim dacă persoana în cauză este născută din nou în Duhul lui Hristos (Ioan 3:3-8), şi dacă împărtăşeşte aceeaşi dorinţă de a deveni asemenea lui Hristos (Filipeni 2:5). De ce este acest lucru important în găsirea partenerului de viaţă? O persoană creştină nu trebuie să se căsătorească cu una necredincioasă (2 Corinteni 6:14-15), deoarece acest lucru poate afecta relaţia personală cu Hristos şi poate conduce la compromiterea valorilor tale morale şi a standardului moral.

Atunci când o persoană face un angajament într-o relaţie de dragoste cu o altă persoană, este important să îşi amintească faptul că dragostea faţă de Domnul trebuie să fie întotdeauna mai presus decât dragostea faţă de orice altcineva sau altceva (Matei 10:37).

A spune sau a crede că cealaltă persoană este “totul” pentru tine sau cel mai important lucru din viaţa ta constituie idolatrie, ceea ce este un păcat (Galateni 5:20, Coloseni 3:5). De asemenea, nu este permis să ai relaţii sexuale înainte de căsătorie (1 Corinteni 6:9, 13, 2 Timotei 2:22). Imoralitatea sexuală este un păcat nu numai împotriva lui Dumnezeu ci şi împotriva propriului tău trup (1 Corinteni 6:18).

Este important să îi iubim şi să îi cinstim pe ceilalţi ca pe noi înşine (Romani 12:9-10), şi cu siguranţă că acest lucru se aplică şi curtării şi relaţiei de dragoste în căsătorie în mod similar. Urmarea acestor principii biblice este cea mai bună cale pentru a asigura o fundaţie solidă pentru căsătorie. Căsătoria este una dintre cele mai importante decizii care îţi vor sta înainte în viaţă, pentru că atunci când două persoane se căsătoresc, ei se dedică unul altuia şi devin un singur “trup”, care trebuie să fie permanent şi inseparabil (Geneza 2:24, Matei 19:5).





CE ESTE VIATA CRESTINA ?

24 07 2008

V-as cere sa aruncati o privire la aceea parte a versetului pe care l-am citat, mai mult pentru o meditatie cu voce tare, decat pentru un studiu biblic! Profunzimea acestei afirmatii nu se poate cunoaste fara o atenta chibzuire la sensul ei. Ce inseamna ca viata ta, sa fie Hristos, si Hristos sa fie „viata” ta?

„Caci pentru mine a trai este Hristos…” Filipeni 1:21

Sa observam intai cele trei cuvinte principale ale acestui verset:

– „mine”
– „a trai”
– „Hristos”

Termenul de la mijloc, „a trai”, este definit de unirea celor doua extreme: „Eu” si „Hristos”

Priviti la cum este viata fiecaruia si intrebati-va daca traiti? Daca traiti cu adevarat? Si ce este viata voastra?

EXEMPLU: Unirea electrodului cu masa, in sudura, este o foarte buna descriere a modului cum se ajunge la arcul electric, la scanteierea, topirea si contopirea celor doua elemente intr-o intensitate orbitoare a vietii!

UNIREA CELOR DOI – A OMULUI CU DUMNEZEU

Doar cand cele doua elemente uman si divin sunt puse in contact, se ajunge la adevarata viata. Definirea vietii crestine se face prin unirea acestor doua persoane, cu totul aparte si deosebit de distante. Doar unirea acestor doua extreme, duce la ceea ce pe drept cuvant se poate numi, „viata”.

Umanul isi gaseste viata doar atunci vine in contact cu divinul. Folosirea termenului respectiv („viata”), este justificata doar atunci cand s-a stabilit contactul intre om si Dumnezeu, cand intre el si Acesta s-a creat o relatie. (Cum pot intra cei doi intr-o relatie?)

Orice alta utilizare a termenului este ilegitima, nejustificata si mai ales, degradanta! Insa noi depunem eforturi imense sa includem si alte elemente, alaturi de persoanele noastre, sa le combinam si sa numim produsul rezultat, „viata”! Ca alaturarea persoanelor noastre cu vreunul din elementele lumii acesteia, este penibila si degradanta pentru notiunea de viata, va voi dovedi cu urmatoarele exemple.

* „Pentru mine a trai, este avere” (Sa inversam – averea, inseamna pentru mine, a trai)! „Eu/mine” – „avere” = si descriem uniunea noastra ca fiind, VIATA!

Putem vedea cum ne-am obisnuit sa utilizam niste termeni generosi pentru „botezarea” unui obicei meschin sau a unor ocupatii mistuitoare a existentelor noastre, care sunt trecatoare, temporare, nesatisfacatoare, si efemere, ca si o ceata dintr-o dimineata de vara – se ridica repede, de indata ce soarele incepe sa straluceasca.

* „Pentru mine a trai, este placerea” „Eu” + „placere” = „viata”(!?) Descriem uniunea dintre cele doua elemente, ca fiind „viata”. Ne amagim ca daca traim (experimentam, incercam, simtim – mai bune sinonime ale „trairii” placerii) cateva momente de placere, inseamna ca avem viata. Insa incercarea placerii, nu este decat senzatie, nu are legatura cu viata cum nu are, „coada vacii cu stampila primariei”, sau Valea Jiului cu Internetul!!!

In clipa aceea, a trai nu reprezinta decat capriciul vreunui organ al nostru, nu este mai mult decat spasmul pestelui aflat pe uscat.

* „Pentru mine a trai, este biserica”

* „Pentru mine, a trai este lucrare in biserica, in misiune, serviciu, pozitie, etc….”

* Pavel spune, „pentru mine a trai, este Hristos”!

CARE MAI ESTE VIATA VOASTRA, CEL PUTIN IN ULTIMA VREME?

Ce inseamna, in aceasta clipa, pentru tine, „a trai”? Gandeste-te si raspunde cat mai sincer cu putinta?

Inseamna a asculta studiul – asta nu este viata.
Inseamna, a iesi repede afara la un ping-pong – nici asta nu este viata.
Inseamna, a merge deseara la un prieten si asculta niste muzica – nici asta nu este viata adevarata.
Inseamna, a te trezi devreme dimineata sa mergi la munca – cred ca si voi sunteti de acord cu mine ca, asta nu-i viata!!
Inseamna oare, a iesi cu o fata, duminica – asta poate zici ca ar fi viata, dar nu este!
Inseamna oare sa pleci altundeva pentru o „viata mai buna” – stai sa ajungi acolo, si te vei convinge ca nici aia nu e viata!
Sa te afli la volanul celei mai moderne masini din Petrosani – intra doar intr-un stalp, si vei refuza sa ma crezi ca ai viata.

DEGRADAREA SI DESCOMPUNEREA VIETII…

Putem vedea cat de injositoare si degradante pentru aceasta notiune, sunt urmatoarele preocupari trebuie doar sa le alaturam, „pentru mine, a trai, este politica, este afacerea, este bautura, femeia, este computerul, filmul, muzica, fotbalul, masina, excursia, natura, marea, cititul, scrisul, .…”

2Pe.3:3 „Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trai dupa poftele lor…”Iuda 1:18 „Cum va spuneau ca in vremurile din urma vor fi batjocoritori, cari vor trai dupa poftele lor nelegiuite”.

EXISTA IN ACEASTA VIATA O SINGURA PREOCUPARE CARE NE INOBILEAZA EXISTENTA – HRISTOS – A AJUNGE SA-L CUNOASTEM SI SA-L URMAM. NICI MACAR DE A-I SLUJI, DE A-I ADUCE OAMENI IN IMPARATIE, CI DE A-L „TRAI” PE EL, DOAR ASTA POATE SA INSEMNE „VIATA”.

Nici una dintre combinatiile de mai sus nu justifica utilizarea termenului „viata” pentru „produsul finit”, rezultat in urma acestor uniuni/alaturari. Este o folosire ilegitima si abuziva a unui termen extrem de generos si de plin de semnificatii.

Orice combinatie a persoanei noastre cu vreunul din aceste „lucruri” nu rezulta in produsul mult dorit, mult cautat, de toti oameni – VIATA. In schimb, rezulta in moarte.

Cu privire la toate aceste uniuni („mine – batura”, etc), sau alaturari, putem sa ne insusim personal (CRITICA) declaratia lui Isus facuta unei biserici, din cartea Apocalipsei: ,,Ingerului Bisericii din Sardes, scrie-i: ,,Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: „Stiu faptele tale; ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort” (Apoc.3:1 – „bisericii din Sardes”)

Sa citim si mai departe – este aplicabil situatie noastre : Apoc.3:1-6

Vegheaza, si intareste ce ramane, care e pe moarte, caci n-am gasit faptele tale desavarsite inaintea Dumnezeului Meu. Adu-ti aminte dar cum ai primit si auzit! Tine, si pocaieste-te! Daca nu veghezi, voi veni ca un hot, si nu vei sti in care ceas voi veni peste tine. Totusi ai in Sardes cateva nume, cari nu si-au manjit hainele. Ei vor umbla impreuna cu Mine, imbracati in alb, fiindca sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din cartea vietii, si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui.” Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.

Esti „maritat” cu Hristos, sau cu vreunul dintre aceste „lucruri”?

PAVEL: „Pentru mine, a trai, este Hristos”

O, cat de mult ar fi de dorit sa descoperiti ca „a trai, este/inseamna, Hristos”!

SA NE ARUNCAM IN „FANTANA CELUI VIU” – Geneza 16:14 „De aceea fantana aceea s-a numit ,,Fantana Celui viu care ma vede„; ea este intre Cades si Bared”. (AGAR „Ingerul Domnului a gasit-o langa un izvor de apa in pustie, si anume langa izvorul care este pe drumul ce duce la Sur.”)

CE ALTCEVA MAI ESTE HRISTOS, PENTRU NOI? …

Nu numai ca pentru noi „a predica” Evanghelia inseamna a-l predica pe Hristos (vezi, Fapte 8, Filip, sau 1 Cor.2:1-5), sau ca, „neprihanirea, intelepciunea, sfintirea si rascumpararea” (1Cor.1:30), este Hristos, iata ca aici apostolul scoate in evidenta mai intai de toate ce este Hristos pentru noi: este a trai! Hristos, mai este pentru noi si „a trai”. Mai ales pentru cei ce-I poarta Numele si se inchina Lui. Pentru acestia este viata!

Daca, pentru noi, El nu este mai intai si intai, „a trai”, atunci toate celelalte lucruri pe care le simtim, le incercam sau le facem, nu fac decat sa aduca moartea…

Desi se spune in 1Tim.5:6 ca, „femeia dedata la placeri, macar ca traieste, este moarta”, stim ca acelasi lucru este valabil si pentru barbati. Efes.4:17; Iuda 12-13

O UNIUNE UNICA. Dar prin „venirea in contact” cu Hristos noi putem intr-adevar sa beneficiem de viata. Aceasta nu se obtine decat prin unica uniune a pacatosului cu Mantuitorul lui. Prin nici nu alt contact nu se poate obtine aceasta viata. Aceasta viata este produsul, rezultanta acestei unice uniuni. „Viata” este sa-l cunoastem pe Isus. Orice altceva, este moarte. Pentru mine a trai, este Hristos. In aceasta a constat viata lui Pavel si bogata lui experienta de viata.

Ioan 17:3 Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.

CINE ESTE „CEL VIU”? AXIOMA TEOLOGICA A EVREILOR – Israelul a pastrat aceasta notiune despre Domnul Dumnezeul lui spunand de la un capat la celalalt al Vechiului Testament:

Nu 14:21 Dar cat este de adevarat ca Eu sunt viu si ca slava Domnului va umplea tot pamantul

Jos 3:10 Iosua a zis: ,,Prin aceasta veti cunoaste ca Dumnezeul cel viu este in mijlocul vostru,

1Sa 17:26 David a zis oamenilor de langa el: ,,Ce se va face aceluia care va omori pe Filisteanul acesta, si va lua ocara deasupra lui Isral? Cine este Filisteanul acesta, acest netaiat imprejur, ca sa ocarasca ostirea Dumnezeului celui viu?„

1Sa 29:6 Achis a chemat pe David, si i-a zis: ,,Viu este Domnul ca esti un om curat la suflet, si-mi place sa te vad mergand si venind cu mine in tabara, caci n-am gasit nimic rau in tine, de la venirea ta la mine pana in ziua de azi; dar nu esti pe placul domnitorilor.

2Sa 2:27 Ioab a raspuns: ,,Viu este Dumnezeu ca, daca n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi incetat pana mane dimineata sa urmareasca pe fratii lui.„

2Sa 4:9 David a raspuns lui Recab si lui Baana, fratele sau, fiii lui Rimon din Beerot: ,,Viu este Domnul care m-a izbavit din orice primejdie,

1Ki 17:1 Ilie, Tisbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al carui slujitor sunt, ca in anii acestia nu va fi nici roua, nici ploaie, decat dupa cuvantul meu.„

1Ki 22:14 Mica a raspuns: ,,Viu este Domnul, ca voi vesti ce-mi va spune Domnul.„

Ps 42:2 Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu; cand ma voi duce si ma voi arata inaintea lui Dumnezeu?

Ps 84:2 Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului, inima si carnea mea striga catre Dumnezeul cel viu!

Mt 16:16 Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: ,,Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!„

Ioan 6:57 Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimes pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine.

Este crezul predominant al Noului Testament:

2Co 6:16 Cum se impaca Templul lui Dumnezeu cu idolii? Caci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ,,Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, si ei vor fi poporul Meu.„

1Tes 1:9 Caci ei insisi istorisesc ce primire ne-ati facut, si cum de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu si adevarat,

2Tes 2:15 Asa dar, fratilor, ramaneti tari, si tineti invataturile, pe cari le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastra.

1Ti 3:15 Dar daca voi zabovi, sa stii cum trebuie sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului.

1Ti 4:10 Noi muncim, in adevar, si ne luptam, pentru ca ne-am pus nadejdea in Dumnezeul cel viu, care este Mantuitorul tuturor oamenilor, si mai ales al celor credinciosi.

Evr 3:12 Luati seama dar, fratilor, ca nici unul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel viu.

Evr 4:12 Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.

Evr 7:8 Si apoi aici, cei ce iau zeciuiala, sunt niste oameni muritori; pe cand acolo, o ia cineva, despre care se marturiseste ca este viu.

Evr 9:14 cu cat mai mult sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curati cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului cel viu!

Evr 10:31 Grozav lucru este sa cazi in mainile Dumnezeului celui viu!

Evr 12:22 Ci v-ati apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea in sarbatoare a ingerilor,

1Pe 1:23 fiindca ati fost nascuti din nou nu dintr-o samanta, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvantul lui Dumnezeu, care este viu si care ramane in veac.

Apoc 1:18 Cel viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale Locuintei mortilor.

Apoc 4:9 Cand aceste fapturi vii aduceau slava, cinste si multamiri Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si care este viu in vecii vecilor,

Apoc 4:10 cei douazeci si patru de batrani cadeau inaintea Celui ce sedea pe scaunul de domnie, si se inchinau Celui ce este viu in vecii vecilor, isi aruncau cununile inaintea scaunului de domnie, si ziceau:

Apoc 5:14 Si cele patru fapturi vii ziceau: ,,Amin!„ Si cei douazeci si patru de batrani s-au aruncat la pamant, si s-au inchinat Celui ce este viu in vecii vecilor!

Apoc 7:2 Si am vazut un alt inger, care se suia dinspre rasaritul soarelui, si care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru ingeri, carora le fusese dat sa vatame pamantul si marea,

Apoc 10:6 si a jurat pe Cel ce este viu in vecii vecilor, care a facut cerul si lucrurile din el, pamantul si lucrurile de pe el, marea si lucrurile din ea, ca nu va mai fi nici o zabava,

Apoc 15:7 Si una din cele patru fapturi vii a dat celor sapte ingeri sapte potire de aur, pline de mania lui Dumnezeu, care este viu in vecii vecilor.

DESCRIEREA BIBLICA A TRECERII DE LA VIATA LA MOARTE, IN PACAT, SI DE LA MOARTEA IN PACAT, LA VIATA IN HRISTOS:

Inainte de caderea in pacat

Gen.2:7 „Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului, i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.”

Dupa caderea in pacat

Eze.18:27 Dar daca cel rau se intoarce dela rautatea lui si face ce este drept si bine, isi va pastra sufletul viu.

Dupa „venirea” in viata cuiva, a lui Hristos

Eze.18:32 Caci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Intoarceti-va dar la Dumnezeu, si veti trai.„Amos 5:6 Cautati pe Domnul, si veti trai!

Rom.8:10 Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii.

Cum da Hristos „viata”?

EL A MURIT, CA NOI SA PUTEM TRAI! „Academia Crucii”, la scoala crucii,

1Cor.15:45 De aceea este scris: ,,Omul dintai Adam a fost facut un suflet viu.„ Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.Deut.8:3 Astfel, te-a smerit, te-a lasat sa suferi de foame, si te-a hranit cu mana, pe care nici tu n-o cunosteai si nici parintii tai n-o cunoscusera, ca sa te invete ca omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului traieste omul.

Mt 4:4 Drept raspuns, Isus i-a zis: ,,Este scris: ,Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.„

La 3:39 De ce sa se planga omul cat traieste? Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!

Ioan 6:51 Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii.„

Ioan 6:57 Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimes pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine.

Ioan 6:58 Astfel este painea, care s-a pogorat din cer, nu ca mana, pe care au mancat-o parintii vostri, si totus au murit: cine mananca painea aceasta, va trai in veac.„

Ioan 8:34 ,,Adevarat, adevarat, va spun„, le-a raspuns Isus, ,,ca, oricine traieste in pacat, este rob al pacatului.

Ioan 11:26 Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?„

Ro 6:10 Fiindca prin moartea de care a murit, El a murit pentru pacat, odata pentru totdeauna; iar prin viata pe care o traieste, traieste pentru Dumnezeu.

2Co 13:4 In adevar El a fost rastignit prin slabiciune; dar traieste prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel si noi suntem slabi in El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viata cu El fata de voi.

Ga 2:20 Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.

1Ioan 2:29 Daca stiti ca El este neprihanit, sa stiti si ca oricine traieste in neprihanire este nascut din El.

1Ioan 3:7 Copilasilor, nimeni sa nu va insele! Cine traieste in neprihanire, este neprihanit, cum El insusi este neprihanit.

1Ioan 3:10 Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu si copiii diavolului. Oricine nu traieste in neprihanire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeste pe fratele sau.

Ce deziluzie si amagire ofera „viata religioasa”. Daca viata religioasa inseamna sa-ti refuzi placerile, sa te pedepsesti, sa te privezi de individualitate si personalitatea data de Dumnezeu, atunci „viata crestina” inseamna sa ai placerile pacatului inlocuite cu cele mai mari satisfactii, in prezenta lui Dumnezeu, sa ai personalitatea ta pe deplin exprimata si caracterul infrumusetat. Inseamna ca, pasiunile firii pamantesti sa fie stinse, nu cu posturi si autoflagelarea trupului, ci cu o pasiune coplesitoare pentru Dumnezeu si pentru Hristos, si pentru lucrurile Duhului. Aceste dorinte si pasiuni divine, nu se autostimuleaza, si nu se manufactureaza de catre noi, ci se primesc in dar de la Isus, odata cu o viata noua.

Cum se obtine, se ajunge la, o adevarata viata – „viata crestina”:

Ps.36:9 „Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina.”Col.2:13 „Pe voi, cari erati morti in greselile voastre si in firea voastra pamanteasca netaiata imprejur, Dumnezeu v-a adus la viata impreuna cu El, dupa ce ne-a iertat toate greselile.”

Cine este „datatorul” vietii – Cine este sursa, originea, acestei „vieti”?

1Cor.15:45 De aceea este scris: ,,Omul dintai Adam a fost facut un suflet viu.„ Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata.Ioan 14:6 Isus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevarul si viata.

Ioan 5:21 „In adevar, dupa cum Tatal inviaza mortii, si le da viata, tot asa si Fiul da viata cui vrea.

Ioan 6:33 caci Painea lui Dumnezeu este aceea care se pogoara din cer, si da lumii viata.

Ioan 6:51 Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care il voi da pentru viata lumii.

1Ioan 4:9 Dragostea lui Dumnezeu fata de noi s-a aratat prin faptul ca Dumnezeu a trimes in lume pe singurul Sau Fiu, ca noi sa traim prin El.

Impreuna cu Hristos, cel ce mai da „viata”, este Duhul Sfant al lui Dumnezeu.

Eze.37:14 Voi pune Duhul Meu in voi, si veti trai; va voi aseza iarasi in tara voastra, si veti sti ca Eu, Domnul, am vorbit si am facut, zice Domnul.„Ro 8:9 Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Debutul (inceputul) „vietii crestine”, are loc la nasterea din nou:

Ioan 3:3-7 Drept raspuns, Isus i-a zis: ,,Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu.” Isus i-a raspuns: ,,Adevarat, adevarat iti spun, ca, daca nu se naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: ,,Trebuie sa va nasteti din nou”.

Odata ce capatam aceasta viata, cum este ea pastrata? Intretinuta? Alimentata?

„Viata crestina” este mentinuta/intretinuta prin, Hristos:

Ioan 6:57 Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimes pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine.Filip.1:21 Caci pentru mine a trai, este Hristos.

„Viata crestina” este mentinuta/intretinuta prin, credinta:

Gal.2:20 Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine.

„Viata crestina” este mentinuta/intretinuta prin, Cuvantul lui Dumnezeu:

Mt 4:4 Drept raspuns, Isus i-a zis: ,,Este scris: ,Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.1Petru 2:2 …ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire

DE OBICEI, O BIBLIE DESTRAMATA APARTINE UNEI PERSOANE A CAREI VIATA NU SE DESTRAMA.

„Viata crestina” este mentinuta/intretinuta prin, rugaciune:

Efes.6:18 Faceti in toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugaciuni si cereri. Vegheati la aceasta, cu toata staruinta, si rugaciune pentru toti sfintii

„RUGACIUNEA ESTE RESPIRATIA VITALA A SUFLETULUI”

Se presupune sa crestem in ea:

Efes 4:15 ci, credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

„Viata crestina” este cea care animeaza slujirea crestina:

Ro 12:1 Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.

„Viata crestina” este evidentiata prin dragostea de frati:

1Ioan 3:14 Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca iubim pe frati. Cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte.

Nimeni sa nu-si inchipuie ca aceasta „viata crestina” pe care omul o poate primi, il va indemna la reverii mistice si la vise desarte. La retragerea din lume si la contemplarea nemiscata a lui Hristos. Nu exista nimic mai practic, mai dinamic, pe lumea asta, ca si omul ce are aceasta viata. Pe cei ce au avut-o, istoria Bisericii ni descrie ca fiind foarte energici, activi si plini de stradanie pentru inaintare cauzei lui Hristos, in lume, slujind semenilor in orice domeniu al vietii sociale a semenilor lor. „Viata” lor a avut, fara indoiala rost. Crestinul plin de viata lui Dumnezeu nu devine un mistic. La urma urmei, nu a fost Pavel un „mistic”? Cititi doar capitolele 3 si 4 din Efeseni, descoperirile sale, cat si toata epistola sa catre Coloseni, si veti afla cat de profund mistic, a fost el in uniunea sa mistica cu Domnul. Dar a fost el practic? Toata viata lui se poate rezuma prin vigoare si eficacitate. Aruncati-va doar privirile pe paginile cartii Faptelor Apostolilor, unde viata sa tumultoasa ne este descrisa in mare detaliu. A fost Pavel un „visator”? Un gura casca? Nu. „Viata lui Dumnezeu” din el, nu l-a lasat nefolositor Bisericii si lumii intregi.

„VIATA LUI HRISTOS”, ESTE PRACTICA!

Daca n-o traiesti, n-o crezi!

Cand nevoile lumii bat la usa noastra, nu ne putem permite sa stam nefolositori daca avem aceasta „viata crestina”. Cand marea majoritate a concetatenilor nostri nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu-I cunosc iertarea si mantuirea, sa nu spuna nimeni ca are o „viata crestina”, dar nu face nimic pentru a-i castiga la Hristos. Cand indiferent de ce parte te intorci in aceasta tara ce se pretinde „crestina”, dai numai este pagani, nimeni nu poate intoarce privirea si merge mai departe, spunand ca este crestin.

Afirmatia lui Isus a ramas valabila si-n zilele noastre: „Cine crede in Mine, din inima lui vor curge rauri de apa vie” (Ioan 7:38). De aceea, din orice om care a crezut in El si a primit „viata” este de asteptat sa curga „rauri de apa vie” care sa-i invie si pe altii. Nu stim, exact cum se face asta, dar cu totii stim cum arata „cei inviati” din pacatele lor.

SLAVA ESTE DOAR A LUI!

De asemenea, cand pentru noi, a trai, este Hristos, tot ceea ce facem va fi pecetluit de Rege slavei, si va fi folosit exclusiv pentru a-I aduce slava. Atunci nu se mai pune problema daca ceea ce facem aduce, sau nu, glorie lui Dumnezeu, pentru ca daca El isi traieste „viata Lui, in noi” atunci, faptele noastre, vor fi faptele sale. Prin toate actiunile mele, Hristos, este intiparit in lumea aceasta, intiparit in constiinta celor din preajma.

Thomas Scotch„Invatati aceea alchimie cereasca de a extrage un lucru spiritual din orice lucru pamantesc. Cand sufletul este ceresc (viu), el va scoate/gasi pietre pretioase si in mizeria unui grajd!”

The Indians have a wonderful saying: „When you were born, you cried, and the world rejoiced. Live your life in such a manner that when you die, the world cries, and you rejoice.”

Arhimede a spus: „dati-mi un punct de sprijin (ceva pe care sa ma pot bizui) si voi rasturna lumea!”

Asta mai poate insemna ca un om plin de viata lui Hristos, poate face din orice imprejurarea ostila, slujitorul lui. Din orice opozitie fata de el, mediul lui ambiant. Dezamagirile cauzate de semenii lui, devin mangaierile sale. Iar, minciunile si barfele impotriva lui, sunt martorii neprihanirii sale. Esecurile sale, oglinda puterii Mantuitorului sau. Orice ar „trai”, el il traieste pe Hristos. Daca trece printr-o perioada de saracie, el il traieste pe Hristos. Daca, trece prin durere si prigoana, il traieste pe Hristos. Daca este singur si parasit, Hristos, este retrait de el. Daca patimeste pe nedrept pentru greselile altuia, el il traieste pe Hristos. Daca pasii il conduc la mormant, el il traieste pe Hristos. Daca moare, el este descoperit in Hristos. Pentru el, a trai, este Hristos, iar a muri, este castig.

A trai este Hristos! Orice altceva, este moarte!





SUNT AMINTIRI PLACUTE !

21 07 2008

 

Va salut pe toti! Ramaneti alaturi de El si..nu veti fi dati de rusine!





Testul Nr 4

18 07 2008

Bifeaza una din literele A , B sau C care complecteaza cel mai bine propozitia :

1.De pe muntele Transfigurarii,Domnul Isus a coborit :

A – In vale ,unde erau atitea ocazii favorabile.

B – La un loc unde era o mare nevoie de El.

C – La un loc unde nu prea era  nevoie de El.

2.Cei noua discipoli din vale :

A – Faceau lucrarea lui Dumnezeu.

B – Au avut succes deplin in discutia cu invatatorii Legii.

C – Erau in dificultate

3.Problema din vale era ca :

A – Discipolii scosesera un demon.

B – Ei n-au folosit Numele lui Isus Hristos

C – Ei nu au reusit in incercarea de a scoate demonul.

4.Un tata si-a adus fiul ;

A – Care era posedat de un demon.

B – Care fusese posedat pentru scurt timp.

C – Pentru ca nu era nici un pericol pentru sanatatea baiatului.

5.In vale , pe linga absenta lui Isus Hristos :

A – Exista o lispa de instruire.

B – Exista o lipsa de credinta.

C – Exista o lipsa de oameni ca sa ajute.

Scrie cu litera A daca afirmatia este adevarata sau F daca este falsa :

6.Doctorul Luca a spus ca acest copil era lunatic…

7.Demonul dorea sa ucida copilul…

8.Demonul era violent si rau…

9.Lipsa de credinta era cea mai mare piedica in scoaterea demonului…

10.Moneda din gura pestelui era suficienta doar pentru platirea taxei de catre o singura persoana…





Lista de cumparaturi

18 07 2008

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.
I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: Da, domnule.
O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!
Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: „Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.” Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.